Un strigãt fãrâmat...

Voluptate taiata doar cu doua vorbe, precum cele doua lamele ale forfecei care-mpreunate despart un fir. Nodul este un oarecare handicap si oricat ai incerca a trece cu vederea, el din contra isi sporeste vertiginos, voluminos statutul si considerentele mascate insuficient si failibil. Verdea lumanare si ea are palpitatii temporare. Degetele aluneca miscandu-se unduios pe culmi, dar in van. Totul este-n van : locul, ora, cuvintele, amanarile, pana si muzica-si pierde efectul. Muza-n loc sa inspire, e insusi creatorul. Strapunge amintiri in ceata prea apasatoare si aproape abjecta. Forul nu vibreaza... e rece ca picioarele-i de reptila. Cruditatea gandului poarta-un deja-vu. Toate simtirile si-au gresit destinatarul. Ca hainele pe corpul unei femei fara forme! Un strigat ar erupe dar astamparu-i ticaie calm. Vremelnicã sfasietoare plafonare...

Iz încropit...

Ceaţa-mi înconjoară prezenţa umbrei.

Păşesc pipăind lucruri incerte.

Măcar există o oarecare palpabilitate!

Şi nu ştiu...şi nu vreau să ştiu...şi nu pot şti nimic concret!

Penumbra rânjeşte grav.

Răceala joasă se simte străpunsă de-un iz încropit.

Zâmbesc şi plâng... cu lacrimi calde şi torenţiale. Ludicul nu-mi pleacă din iris şi mi-e bine că-l ştiu acolo. Plâng iar... de data asta cu impetuozitate dezvănţuită. Minute lungi de vacarm se zbat in mine...

Oftez şi râd...ce copilandră! Întocmai, mă scutur de lacrimi şi fug în întunericul zurliu...

Toamna oamenilor frunză...

A plecat şi vara : pâş pâş! Nu simt încă toamna : decât cea a oamenilor presăraţi cu frunze veştejite.

Eu sunt în urmă... urmă-n care ... au pierit cu toţii ... şi mă plimb bezmetic-năucită printre hainele lor împietrite de vechime, şterse şi prea frumoase. Mă plimb printre gândurile lor şi mi le prind în păr, după ureche, să-mi şoptească mut refrenuri dragi...

Raţiunea însă-mi aduce auzul la schelălăitul vremelnic dar prezent. Ai mei stăbuni mi-s departe iar păpuşile astea ma repugnă cu de-a totul.

Trecut în trecut şi prezent în viitor.

Eu?

O axă zero unde nici negativismul, nici optimismul nu perindă. Vidul nici măcar nu-mi aparţine. Până şi el fuge de mine ...

Plâng si gresesc...

Plâng si greşesc,

iert şi iar plâng!

Pãşesc şi plâng

plâng si înaintez...

Trãiesc plângând!

Plâng şi râd în hohote plângãtoare

Plâng...

Plânsul face parte din viaţa mea

E omniprezent!

Ca si râsul de-altfel!

Diferenţa dintre ele?

Masinal sau de faţada pot râde...

Prea noapte...

Ochi sticlosi, ochi perfizi, ranjitori...

Ochi caprui : comuni sau placuti

Ochi...

Ochi stersi. Priviri grosolane...

Ochi luciosi ca ai unui lup dornic de atac in orice clipita.

Ochi de-o sclipire stearsa si tampa ce nu preocupa,

Ochi murdari. Ochi tineri

Ochi nemuzicali si neritmatici...

Ochi anevoiosi, instabili...

Ochi...

Câte doi din fiecare sutã...

Tu nu stii...

Nu stii sa ma descoperi putin cate putin, sau sa ma saruti cum imi place...

Nu stii sa ma-nfurii incat sa te minunezi de dragalasenia imbufnarii mele...

Nu stii sa vezi dincolo de aparente, dincolo de cuvinte, atingeri sau lucruri...

Nu stii sa ma fericesti pentru a-mi vedea zambetul radiind emanare : sa ma simt, chiar eu, frumoasa!

Tu crezi in anomalii si te bucuri ca m-ai cunoscut, chiar si-n prezentul asta discontinuu-n trecut, dar in fond : tu nu ma cunosti! Pentru ca nu stii cum si n-ai rabdarea necesara...

Forfota zilnica te-mpinge spre banalitate si te-amesteci in hora ei vrand-nevrand. Nu stii sa fii ca mine...

Nu stii sa fii un albatros cu glas de pescarus, sau macar unul cu glas de porumbel...

Tu nu stii... :(

Voi rescrie!

Voi incepe a rescrie ...

intaiul pas al unghiilor maro in fierbanteala nisipului,

intaiul tipat de bucurie ce inclesteaza ritualul sosirii,

intaia zvacnire ce alerga hai-hui pe plaja aglomerata,

intaia privire a rasaritului,

intaia baie la ore mici,

intaiul zumzet al valului nocturn...

Voi rescrie paginile clipelor!

intaia...

intaiul...

In chintesenta sa, omul este un animal nefericit

Tot timpul isi doreste ceea ce nu are! Daca-l are, apoi se plictiseste si vrea un altul. Nu stie ce vrea. Viseaza. Programeaza. Asteapta. Gandeste...poate prea mult!

Umerii gandurilor...

Imbratisand picuri fugari in care caldura zamisleste copii ai soarelui, vad inceputuri si finaluri : de idei, de intamplari.


Am prins vantul de umerii gandurilor si m-am incins la hora ielelor cu el. Ametisem constientizand...

Caracatita cu mai multe masti, m-a prins vantul de maini lasandu-ma infirma asupra drepturilor...


Dansam fara voia mea, doar cu a lui. Nu mai conta nici trecutul, nici viitorul. Doar eu si vantul pe creasta abandonarii : amandoi mana de mana!


Sa te abandonezi in varful unui punct sihastru... : ce nebunie! Apoi sa te lasi prada pustiirii in teritoriul regatului albastru, intocmai ca o pana!

Nu mai cred...

Nu mai cred in multe lucruri! Nu mai cred in iubire, de exemplu! De fapt acest sentiment tine foarte mult de autosugestie sau obsesie : iubesti pentru ca vrei asta si pentru ca-ti alegi pe cine iubesti. Se spune ca inimii nu-i poti dicta : BA POTI! Nu vrei sa iubesti o persoana, fugi tare si dai de alta pe care o poti iubi la fel de bine. S-a dus romantismul pe apa Sambetei si asta, pe mine una ma-ntristeaza. Generatiile "Pro" o dau in Gang Bang si tot ce-i pur - dispare! Nu se mai scriu scrisori, nu se mai intampina cu flori rupte din te miri ce gradina, nu se mai tremura la primul sarut, nu se mai stie de respect pentru persoana de langa tine, nu se mai bucura nimeni de iubire .. a disparut "reteta" aceea delicioasa care te-mpingea sa-ti "lingi degetele", in locul ei a aparut ceva comercial, la-ndemana oricui, o masca de prost gust, sub forma platonica. De aceea, nu mai vreau sa cred in ea, pentru ca nu mai exista cu-adevarat...de ce-as crede intr-o fantasma?! M-am nascut prea tarziu, am pierdut-o!